Romeo STAVAR-VERGEA
Director General al CMA Ships Romania
Absolvent al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza și al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța, licențiat în Radioelectronică Navală. Parcurs profesional început în marina militară și continuat în marina comercială, cu o experiență de peste zece ani pe mările și oceanele lumii, ultimii ani în calitate de Comandant de cursă lungă. Ulterior, activitate în domeniul managementului shipping-ului în cadrul grupului CMA CGM.
Deținător a două masterate: unul bilingv franco-englez în Managementul Transportului Maritim Internațional la EUROMED – KEDGE Business School Marseille și unul bilingv, dublă diplomă franco-română, în Guvernare Publică Europeană la Université Lille 2 – Droit et Santé și Universitatea Ovidius Constanța. În prezent, Director General al CMA Ships Romania, parte a CMA CGM Group.
Din iulie 2022, Consul Onorific al Franței la Constanța.
Domenii de expertiză:
dezvoltare de proiecte de infrastructură, resurse umane și formare profesională
management de companii la nivel local, european și internațional
shipping și crewing
Apartenențe și responsabilități:
• Membru în Consiliul de Administrație al Alliance Française Constanța – https://afconstanta.ro
• Președinte al Asociației Agențiilor de Crewing din România – https://anac.ro
• Membru în Consiliul Director al ICDE – Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană – https://roeu.org
Upcoming Events
No upcoming event found.